Communicate Page

Toleranță zero față de corupție: două tentative raportate la frontieră

Pe parcursul săptămânii precedente, polițiștii de frontieră au raportat două tentative de corupere activă, care au avut loc în punctele de trecere a frontierei Otaci și Briceni.

În ambele cazuri, angajații Poliției de Frontieră au refuzat mijloacele financiare și au informat imediat persoanele despre consecințele penale ale faptei. Cazurile au fost raportate, iar cercetările în privința acestora continuă.

11 September 2026
49

Cetățean indian, extrădat din Republica Moldova către India

La data de 11.09.2026, Direcția investigare criminalitate transfrontalieră a Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în comun cu Direcția cooperare polițienească internațională a Inspectoratului General al Poliției, au asigurat realizarea tuturor procedurilor necesare pentru extrădarea cetățeanului indian GURPAL Singh din Republica Moldova către Republica India.

11 September 2026
74

Substanță suspectă a fi drog, depistată în PTF Ocnița- Sokireanî

O tentativă de trecere ilegală a unei substanțe suspecte a fi drog a fost contracarată de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord, cu suportul patrupedului de serviciu Cara. 

Incidentul a avut loc în punctul de trecere a frontierei Ocnița- Sokireanî, pe sensul de ieșire din țară. În timpul controlului de linia a doua, asupra unui conațional, în vârstă de 40 de ani, pasager al unui mijloc de transport de pe ruta Chișinău- Umani.                                                       

11 September 2026
78

Măsuri speciale în contextul tranzitului pelerinilor hasidici

În contextul fluxului sporit de călători generat de plecarea pelerinilor hasidici, în perioada 14–17 septembrie 2026, la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău vor fi aplicate măsuri speciale pentru gestionarea organizată a fluxurilor și menținerea siguranței și ordinii în perimetrul aeroportuar.

11 September 2026
63

Polițiștii de frontieră își consolidează competențele în examinarea documentelor de călătorie

În perioada 9–10 septembrie 2026, la sediul Direcției Regionale Centru a Poliției de Frontieră se desfășoară cursul de instruire „Utilizarea echipamentelor în linia a II-a de control al documentelor de călătorie”.
Instruirea are drept scop dezvoltarea competențelor profesionale și practice ale polițiștilor de frontieră implicați în controlul la linia a II-a, cu accent pe utilizarea eficientă a echipamentelor specializate pentru examinarea documentelor.

10 September 2026
77

Circa 3 000 de țigarete, depistate în bagajele a doi pasageri la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău

Polițiștii de frontieră, în conlucrare cu funcționarii vamali, au documentat două cazuri de transportare ilicită a produselor din tutun, depistate în bagajele unor pasageri pe sensul de ieșire din Republica Moldova.

În primul caz, în timpul verificărilor efectuate asupra pasagerilor cursei Chișinău–Tel Aviv, în bagajul unui cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 38 de ani, au fost depistate 145 de pachete de țigări, care nu au fost declarate organelor competente.

10 September 2026
61