Communicate Page

Schemă de contrabandă către UE, deconspirată de Poliția de Frontieră: țigări și alcool de peste 2,5 milioane de lei, ridicate

Ofițerii Direcției investigare criminalitate transfrontalieră a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au deconspirat o schemă de contrabandă cu țigări contrafăcute și alcool etilic.

În urma măsurilor speciale de investigație polițiștii de frontieră au scos la iveală un mecanism prin care țigările contrafăcute ar fi fost fabricate atât în Republica Moldova, cât și în Ucraina, inclusiv sub mărci moldovenești.

10 September 2026
885

Polițiștii de frontieră, alături de copii în cadrul proiectului „Open Fun Football Schools”

Ieri, 9 septembrie 2026, în localitatea Giurgiulești, Poliția de Frontieră a participat la activitățile Proiectului Național „Open Fun Football Schools” (OFFS), organizat de Federația Moldovenească de Fotbal și Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne și autoritățile locale.

Aproximativ 100 de copii au participat la activități dedicate siguranței, prevenirii comportamentelor de risc și familiarizării cu activitatea Poliției de Frontieră.

10 September 2026
46

Recomandări pentru călători în contextul pelerinajului hasidic

În perioada 7–17 septembrie, în contextul tranzitului pelerinilor hasidici, Poliția de Frontieră, în conlucrare cu Serviciul Vamal, Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău și celelalte autorități și servicii implicate, continuă măsurile pentru gestionarea eficientă a fluxurilor de călători prin punctele de trecere a frontierei de stat.

10 September 2026
45

Situația la frontieră pentru 24 ore (09 septembrie 2026)

🛂 În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 79 820 traversări, iar cel al mijloacelor de transport 13 892 traversări.

✅ Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 28 616 traversări persoane;
PTF Palanca – 7 726 traversări persoane;
PTF Otaci – 7 534 traversări persoane;
PTF Leușeni – 7 474 traversări persoane;
PTF Sculeni – 6 172 traversări persoane.

10 September 2026
234

Măsuri în contextul tranzitului pelerinilor hasidici

Poliția de Frontieră reamintește că, în perioada 7–17 septembrie, în contextul tranzitului pelerinilor hasidici, se estimează o creștere a fluxului general de călători prin punctele de trecere a frontierei de stat, inclusiv prin Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău.

9 September 2026
120

Material lemnos fără acte de proveniență, depistat la Ungheni

Pe parcursul acestei săptămâni, în municipiul Ungheni, sectorul Dănuțeni, patrula mobilă comună a Poliției de Frontieră și Inspectoratului pentru Protecția Mediului Ungheni a depistat un mijloc de transport de model „Ford Transit”, în compartimentul marfar al căruia se aflau aproximativ 4 m³ de material lemnos de esență tare.

În urma verificărilor, s-a constatat că materialul lemnos era transportat fără acte care să confirme proveniența legală a acestuia.

9 September 2026
101

Felicitări Serviciului de Informații și Securitate cu prilejul zilei profesionale!

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră adresează felicitări colegilor din cadrul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, cu prilejul zilei profesionale.

Apreciem profesionalismul, responsabilitatea și contribuția dumneavoastră la protejarea intereselor naționale și asigurarea securității Republicii Moldova.

Vă dorim succes în activitate, perseverență și realizări pe măsura responsabilităților asumate.

9 September 2026
62

Situația la frontieră pentru 24 ore (08 septembrie 2026)

🛂 În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 76 554 traversări, iar cel al mijloacelor de transport 14 024 traversări.

✅ Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 26 595 traversări persoane;
PTF Otaci – 6 913 traversări persoane;
PTF Leușeni – 6 849 traversări persoane; 
PTF Palanca - 6 269 traversări persoane; 
PTF Sculeni – 6 144 traversări persoane.

9 September 2026
85