1

Au încercat să scoată ilicit din țară mijloace financiare

2 Noiembrie 2026

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău”, în comun cu funcționarii vamali, au contracarat două tentative de scoatere ilicită a mijloacelor financiare în valută străină din țară.

Primul caz a fost înregistrat la cursa Chișinău-Baku. Un bărbat nerezident, în vârstă de 39 de ani, a fost depistat cu suma de 16 600 de dolari SUA, care nu a fost declarată autorităților competente.

Cel de-al doilea caz a avut loc pe ruta Chișinău-Lisabona. Un alt bărbat nerezident, în vârstă de 67 de ani, transporta fără a declara suma de 12 950 de euro.

În ambele situații, persoanele au comunicat că nu au bunuri supuse declarării. Totuși, în  urma controlului bagajelor, echipa comună a depistat mijloacele bănești, care nu au fost declarate autorității responsabile, așa cum prevede legislația în vigoare.

Mijloacele financiare au fost ridicate, iar cazurile sunt examinate în continuare de Serviciul Vamal.

Poliția de Frontieră reamintește că respectarea regulilor la trecerea frontierei și colaborarea cu autoritățile contribuie la menținerea unui climat de ordine și siguranță.


Contact: Secția comunicare strategică (STRATCOM), Ilona Railean
Telefon: +373 22 259 744
E-mail: informare@border.gov.md