Trei persoane, printre care doi minori, au fost depistați în ultimele 24 de ore la frontiera moldo-ucraineană
Minorii au fost depistați în rezultatul schimbului promt de informații şi operaţiuni de cautare comune cu colegii din Ucraina. Tinerii plecaseră fără știrea superiorilor de la internatul de copii din oraşul Ciadâr-Lunga, fiind reținuți pe direcția localităților Vulcănești-Vinogradovca, în proximitatea frontierei de stat.Aceștia au fost reîntorşi instituţiei date.
Platoul Departamentului Poliției de Frontieră a fost neîncăpător pentru mulțimea de copilași care ne-au vizitat ieri, 31 octombrie, sediul instituției. Aici, cei 200 de micuți au fost întâmpinați de personaje din desene animate, magicieni, muzică și voie bună.
În rezultatul desfășurării activităților specifice în zona de competență, cu scopul de a supraveghea și controla frontiera de stat, preveni și combate migrația ilegală și infracționalitatea transfrontalieră, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acţiuni ilegale:
Poliţiştii de frontieră, ajutaţi de colegul patruped Ţegla, au descoperit 250 gr. de substanţă vegetală, presupusă a fi marijuana.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Lipcani au depistat și retinut doi cetățeni moldoveni care intenționau să scoată din țară 99900 țigarete cu timbru de acciz Republica Moldova, pe care urmau să le treacă peste râul Prut.