Ofițerii de investigații bieloruşi în vizită la Poliţia de Frontieră

26 Septembrie 2013


20130926162859În perioada 25-27 septembrie 2013, Departamentul Poliţiei de Frontieră găzduieşte în premieră o delegaţie formată din specialişti în domeniul investigaţiilor speciale din cadrul Comitetului Grăniceresc de Stat al Republicii Belarus.

Întâlnirea ofiţerilor de investigaţii ale autorităţilor de frontieră moldo-bieloruse este un bun prilej de preluare a experienței, în contextul în care Poliția de Frontieră a fost investită cu competențe noi, printre care și activitatea specială de investigație.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră au relatat grănicerilor bieloruşi despre activitățile subdiviziunii, atribuțiile și sarcinile care stau în fața ofițerilor de investigații, au menționat unele realizări şi au punctat obiectivele pe care și le propun să le înfăptuiască până la finele anului curent.

În cadrul întrevederii interlocutorii au convenit să pună baza unei colaborări durabile, axată pe efectuarea schimbului reciproc de informaţii şi experienţă în domeniul de investigaţii, la fel, să stimuleze acţiunile de dezvoltare a capacităţilor polițiștilor de frontieră, în vederea diminuării acțiunilor ilegale la hotar.

201309261628591201309261628592