Comitetul de Coordonare a proiectului TRABOR, reunit în ședință online

12În format online a avut loc cea de-a doua ședință a Comitetului de Coordonare a proiectului „Consolidarea capacității de instruire a Poliției de Frontieră în Republica Moldova (TRABOR)”, implementat de către Misiunea OIM în Moldova cu sprijinul financiar al Fondului Internațional de Dezvoltare al OIM.

6 Octombrie 2020
85

La mulți ani, dragi profesori!

5rStimați și dragi profesori,
Astăzi este o zi deosebită de sărbătoare pentru fiecare dintre noi. Cu toții am avut mentori care ne-au îndrumat și încurajat în atingerea obiectivelor și realizarea visurilor.

Voi sunteți promotorii bunătăţii, demnităţii umane şi cei mai buni prieteni ai elevilor.

5 Octombrie 2020
63

Situația la frontieră, bilanțul săptămânii

 MG 4328În perioada 28 septembrie – 4 octombrie 2020, la ”frontiera verde" și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au fost notificate 706 evenimente cu documentarea a 717 persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
- 46 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;

5 Octombrie 2020
87

Bărbat aflat în căutare, reținut de către polițiștii de frontieră

azasxOfițerii de investigație din Direcția regională Nord au identificat locul de aflare a unui tânăr cercetat penal pentru confecţionarea, deţinerea și folosirea documentelor oficiale. În urma acțiunilor întreprinse, acesta a fost încătușat și escortat la Procuratura raionului Briceni.

2 Octombrie 2020
45

Captură de peste 2,5 milioane lei în punctul de trecere a frontierei Leușeni

7mbMai exact, un autovehicul de lux, căutat de autoritățile suedeze, a fost identificat de către Poliția de Frontieră, în conlucrare cu BNCI Interpol, în timp ce urma a fi introdus în Republica Moldova de către un cetățean moldovean. Este vorba de un Mercedes-Benz Amg G 63, fabricat în anul 2020.

2 Octombrie 2020
64