La data de 17 octombrie 2026, în jurul orei 14:00, în apropierea satului Vasilcău, doi angajați ai Serviciului de Stat de Grăniceri al Ucrainei au fost reținuți de o patrulă a Poliției de Frontieră a Republicii Moldova.
Din informațiile preliminare, cei doi grăniceri ucraineni se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, desfășurând activități de reținere a unui cetățean ucrainean pe râul Nistru, în apropierea malului moldovenesc.
Cetățeanul ucrainean vizat de aceste acțiuni a solicitat azil în Republica Moldova, cererea sa urmând să fie examinată potrivit procedurilor legale.
Cei doi grăniceri au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Soroca, pentru aplicarea procedurilor legale.
În acest caz a fost inițiată urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută la art. 362 din Codul penal al Republicii Moldova.
Circumstanțele exacte ale producerii incidentului urmează să fie stabilite în cadrul cercetărilor.
Contact: Secția comunicare strategică (STRATCOM), Tatiana Josan
Telefon: +373 22 259 744
E-mail: informare@border.gov.md