500 de euro pentru o identitate falsă

27 Decembrie 2020

falsidentitatePolițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest efectuează cercetări pe numele unui cetățean al României care a încercat să intre în Republica Moldova în baza unui act ce nu-i aparține, ba mai mult că acesta era și falsificat.

Incidentul a fost înregistrat astăzi, 27 decembrie curent, ora 06:50. În punctul de trecere a frontierei Leușeni, printre pasagerii cursei Timișoara-Chișinău a fost depistat un bărbat de 25 de ani ce s-a legitimat în baza unui buletin de identitate moldovenesc. La cercetarea atentă al acestui act, polițiștii de frontieră au observat mai multe elemente distinctorii care nu sunt autentice, fapt ce a dus la extinderea verificărilor. În rezultat, la procesarea informației din baza de date s-a constatat că actul este eliberat pe numele unei cetățene a Republicii Moldova.

Într-un final, tânărul a recunoscut că în contextul pandemiei și a restricțiilor de circulație, a apelat la ajutorul unui cetățean al Republicii Moldova pentru a-și perfecta un buletin de identitate moldovenesc. Pentru aceste servicii ar fi achitat suma de 500 de euro.

Pe cazul dat continuă cercetările pentru elucidarea tuturor circumstanțelor. Persoanei nu i-a fost autorizată intrarea în Republica Moldova.