Comunicate de presă

Recomandări de siguranță în cazul observării dronelor sau identificării unor fragmente

În contextul situației de securitate din regiune și al atacurilor cu drone asupra Ucrainei, Poliția de Frontieră reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de precauție în cazul observării unor aparate de zbor fără pilot sau al identificării la sol a unor obiecte care ar putea proveni de la acestea.

Dacă observați o dronă în zbor, păstrați distanța și nu încercați să interveniți, să o interceptați sau să o doborâți. Informați imediat autoritățile prin apelarea numărului unic de urgență 112.

6 Octombrie 2026
215

Memoria eroilor din 1992, transmisă noii generații

Istoria capătă o altă însemnătate atunci când este cunoscută nu doar din manuale, ci și prin mărturiile și experiențele celor care au trăit-o.

Reprezentanții Poliției de Frontieră au participat la o activitate de comemorare desfășurată la Liceul Teoretic „Vladimir Boiarnițchi” din or. Drochia, dedicată celor căzuți în conflictul armat din anul 1992 pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova. Întâlnirea a reunit elevi, cadre didactice, reprezentanți ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne și veterani ai conflictului armat din 1992.

6 Octombrie 2026
131

Tentativă de transportare ilicită a 24 500 dolari SUA, contracarată la Aeroport

Cazul a fost înregistrat de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău”, în conlucrare cu funcționarii vamali, în timpul formalităților de control al pasagerilor de la ruta Chișinău – Alicante.

În rezultatul controlului non-intruziv al bagajelor de mână, au apărut unele suspiciuni privind conținutul unei genți personale, fiind observate obiecte asemănătoare bancnotelor.

6 Octombrie 2026
101

Poliția de Frontieră continuă cooperarea cu Programul EXBS al Guvernului SUA

Ieri, 5 octombrie 2026, conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a avut o întrevedere de lucru cu noua manageră a Programului de Asistență la Controlul Exportului și Securitatea Frontierei (EXBS) al Guvernului Statelor Unite ale Americii, Heidi Mullholland.

Cooperarea dintre Poliția de Frontieră și Programul EXBS se desfășoară din anul 2007 și vizează consolidarea capacităților instituționale și operaționale în domeniul securității frontierei de stat, prevenirii și combaterii criminalității transfrontaliere și analizei riscurilor.

6 Octombrie 2026
148

Situația la frontieră pentru 24 ore (05 octombrie 2026)

🛂 În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 63 746 traversări, iar cel al mijloacelor de transport 11 748 traversări.

✅ Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 24 068 traversări persoane;
PTF Leușeni – 7 469 traversări persoane;
PTF Sculeni – 6 187 traversări persoane;
PTF Tudora – 5 370 traversări persoane;
PTF Otaci – 5 153 traversări persoane.

6 Octombrie 2026
394

Bilanț săptămânal: cincisprezece documente falsificate depistate

👮‍♀️👮‍♂️ Pe parcursul săptămânii precedente, polițiștii de frontieră au depistat cincisprezece cazuri de documente de călătorie cu semne vădite de falsificare. 

📌 În urma procedurilor de control la trecerea frontierei, cazurile au fost depistate atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire din Republica Moldova, la:
🔹 PTF „Leușeni” – 4 cazuri;
🔹 PTF „Sculeni” – 3 cazuri;
🔹 PTF „Costești” – 2 cazuri;
🔹 PTF „Tudora” – 2 cazuri;
🔹 PTF „Palanca” – 1 caz;
🔹 PTF „Basarabeasca” – 1 caz;
🔹 SPF AIC – 2 cazuri.

5 Octombrie 2026
124