1

Rezultatele proiectului „LatMoldova”, prezentate la finalul implementării

16 Aprilie 2026

La 15 aprilie 2026, Poliția de Frontieră a marcat finalizarea proiectului „Consolidarea capacităților Inspectoratului General al Poliției de Frontieră în controlul frontierei «verzi» și «albastre» (LatMoldova)”.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Poliției de Frontieră, ai Serviciului Pazei Frontierei de Stat al Republicii Letonia, ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, precum și ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD). La eveniment a participat și E.S. Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Letoniei în Republica Moldova, Edgars Bondars.

Proiectul a generat rezultate concrete în consolidarea capacităților instituționale, printre care:
-dezvoltarea capacităților de supraveghere a frontierei „albastre” prin recepționarea a două ambarcațiuni costiere de patrulare și instruirea echipajelor;
-consolidarea componentei chinologice prin dotarea cu câini de serviciu, echipamente specifice, un mijloc de transport specializat și organizarea instruirilor de profil;
-dezvoltarea competențelor profesionale ale personalului prin instruiri de tip Train of Trainers (ToT) în domeniul chinologic, al acțiunilor speciale, al managementului integrat al frontierei și al respectării drepturilor omului.

Totodată, evenimentul de închidere a coincis cu marcarea a 20 de ani de cooperare între instituțiile de frontieră din Republica Moldova și Letonia. În acest context, șeful Poliției de Frontieră, Ruslan Galușca, a evidențiat nivelul consolidat al cooperării bilaterale din ultimele două decenii și a subliniat importanța acesteia pentru dezvoltarea capacităților instituționale.

Proiectul „LatMoldova” aduce cetățenilor un nivel mai ridicat de securitate, printr-un control mai eficient al frontierei. Poliția de Frontieră își exprimă aprecierea față de partenerii internaționali pentru sprijinul acordat și își reafirmă angajamentul de a continua procesul de modernizare instituțională.
 

0

Contact: Secția comunicare strategică (STRATCOM), Ilona Railean
Telefon: +373 22 259 744
E-mail: informare@border.gov.md