Un tânăr ucrainean, reținut la Căplani după trecerea ilegală a frontierei de stat

.

ilegal CaplaniAngajații Direcției regionale Est au reținut un tânăr ucrainean care a trecut ilegal frontiera din Ucraina în Republica Moldova. În cadrul cercetărilor preliminare s-a aflat că acesta a fost condamnat de patru ori pe teritoriul Ucrainei pentru comiterea infracțiunii de furt.

În data de 6 iulie a.c., polițiștii de frontieră din Căplani au fost alertați de către populația locală, precum că în sat a fost văzută o persoană necunoscută, ba mai mult că aceasta prezenta un comportament suspect. Imediat a intervenit patrula Poliției de Frontieră, reținând la ieșirea din localitate un bărbat care nu a putut prezenta acte de identitate. La sediul Sectorului, unde a fost condusă persoana pentru desfășurarea cercetărilor, s-a stabilit că este un cetățean al Ucrainei de 36 de ani, domiciliat în regiunea Kirovograd. Din spusele cetățeanului s-a aflat că se deplasa la niște cunoscuți din Chișinău. Bărbatul și-a recunoscut vina, justificându-și trecerea clandestină a frontierei prin faptul că legal nu era să reușească, deoarece are probleme cu legea pe teritoriul Ucrainei.

Polițiștii de frontieră au întocmit proces-verbal de audiere și constatare a infracțiuniii prevăzute de art.362 alin.1 Cod Penal al R.Moldova. Ucraineanul este reținut în izolatorul de detenție provizorie al IP Căușeni, iar în după amiaza zilei de astăzi urmează, conform acordului de readmisie dintre state, să fie transmis autorităților ucrainene.

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial