Alte trei terenuri cu cânepă, descoperite în cadrul operațiunii „MAC-2020” (VIDEO)

.

leova6Acțiunile comune pe linia depistării și nimicirii plantațiilor de canabis, întreprinse în cadrul operațiunii „MAC-2020”, continuă la frontiera de stat. Ca rezultat, în ultimele 24 de ore, au fost identificate trei loturi de teren pe care creșteau plante asemănătoare cânepei.

Polițiștii de frontieră în colaborare cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Taraclia au acționat conform unei informații operative în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Basarabeasca, unde pe o întindere de 150 metri s-au depistat mai multe tufe de cânepă. Plantele creșteau pe marginea unui lan de grâu, ce aparținea unui locuitor al satului Tvardița. La fața locului s-a constatat că lotul de cânepă nu era plantat special și îngrijit, fapt ce s-a luat decizia de nimicire, prin ardere.

Un alt lan de cânepă, care creștea pe o suprafață de 0,5 hectare, a fost descoperit pe direcția localităților Leova-Bumbăta. Identificarea terenului cu cânepă a fost posibilă în urma unei cooperări dintre angajații Sectorului Poliției de Frontieră Leova și cei din Inspectoratul de Poliție Leova. Plantele au fost smulse și arse, totodată terenul a fost prelucrat cu pesticide pentru a exclude o eventuală creștere.

Echipa mobilă a Direcției regionale EST, fiind în misiune de serviciu pe segmentul de competență al Sectorului Poliției de Frontieră Tocuz a depistat, pe un teren neprelucrat, plante asemănătoare cu canabis. Un număr de 1250 fire de cânepă au fost smulse și arse la fața locului. În continuare, polițiștii de frontieră cercetează cazul în vederea elucidării circumstanțelor.

bas2bas1leova1leova2leova5

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial