Polițiștii de frontieră, în comun cu funcționarii vamali, au contracarat două tentative de transportare ilicită peste frontiera de stat a unor produse care ar putea conține substanțe cu efect psihoactiv.
Cazurile au fost consemnate în cadrul controlului efectuat asupra a două colete poștale, expediate din Ucraina și având ca destinație Israel.
În urma verificărilor, în unul dintre colete au fost depistate 350 de grame de ciuperci și 120 de comprimate, iar în cel de-al doilea – 1 kilogram de ciuperci și 240 de comprimate. Bunurile au fost ridicate și urmează a fi supuse verificărilor de specialitate pentru stabilirea conținutului.
Cazurile sunt investigate în continuare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și luarea măsurilor prevăzute de legislația în vigoare.
Contact: Secția comunicare strategică (STRATCOM), Daniela Burac
Telefon: +373 22 259 744
E-mail: informare@border.gov.md