Announcement

Funcția vacantă din sursa internă.

Subofițer superior al Unității control al frontierei a Sectorului poliției de frontieră „Criva” - 2 posturi vacante

1. Name and location of the institution.
Direcția regională Nord
or. Edineţ, str. Independenţei, 60
2. Name of the vacant position
Subofițer superior al UCF
3. The goal

Executarea sarcinilor de control al frontierei de stat. Conducerea, organizarea și dirijarea activității patrulei în controlul frontierei de stat, la desemnarea ca superior al patrulei.

4. Basic tasks
  • Realizarea serviciului la controlul frontierei de stat;
  • Exercitarea aplicării uniforme a cadrului normativ național şi internațional pe sectorul subdiviziunii de frontieră;
  • Participarea în cadrul seminarelor, ședințelor de nivel instituțional şi interinstituțional în domeniul securităţii frontierei de stat;
  • Realizarea aplicării tehnicii, armamentului şi mijloacelor speciale din dotare în timpul executării sarcinilor de serviciu;
  • Contribuirea la organizarea sistemului de control intern managerial.
Deadline for applying to the current position

 Actele ce urmează a fi prezentate:

  • - cererea privind transferul în funcția vacantă, coordonat în modul stabilit, formular de participare la concurs, acord, declarație;
  •  -alte documente, după caz .

Link-urile pentru accesarea formularelor sus menționate: 

Formular:  https://www.legis.md/UserFiles/Image/an_2_1_460.doc ;

Acord: https://www.legis.md/UserFiles/Image/RO/Guvernul/2017/v1anexa2_2_anexa1_  HG%20Nr_%20460%20din%2022_06_2017_ro.doc

Declarație: https://www.legis.md/UserFiles/Image/an_2_3_460.doc

Responsabili de oferirea informaţiilor suplimentare și de primire a documentelor – Serviciul administrare personal şi evidentă al SMRU, or. Edineţ, str. Independenţei, 60, tel. (0246) 2-90-37, sape.nord@border.gov.md.