Încercarea vină n-are, dar te poate costa dosar penal 

trecere vest

După ce în luna ianuarie a încercat să traverseze ilegal frontiera moldo-ucraineană și nu i-a reușit, noaptea trecută și-a supus din nou norocul la încercare. De data aceasta bărbatul spera să treacă prin înot râul Prut pentru a ajunge în România, unde spera să-și găsească ceva de lucru.

Patrula Sectorului Poliției de Frontieră Ungheni în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu pe sectorul de responsabilitate a observat o persoană ce se deplasa pe direcția Ungheni - Ungheni Prut, la doar câțiva metri de podul feroviar. 

Polițiștii de frontieră au acționat în clipa în care intenția bărbatului era clară de a traversa ilegal hotarul moldo-român. Acesta din urmă s-a supus somațiilor de a se opri, iar la audieri a recunoscut că își dorea să ajungă pe teritoriul României, pentru a-și găsi un loc de muncă.

Din cercetările preliminare s-a constatat că bărbatul în vârstă de 34 de ani este originar din raionul Rîbnița. Mai mult, acesta nu este la prima abatere de acest gen. În luna ianuarie a anului curent a încercat să traversese frontiera moldo-ucraineană prin ocolirea punctului de trecere, din motiv că avea interdicție de intrare în țara vecină. 

În repercursiunea evenimentelor înregistrate bărbatul este documentat conform art. 27, 362 al. (1) Cod Penal al Republicii Moldova. Polițiștii de frontieră vor cerceta incidentul până la elucidarea tuturor circumstanțelor pentru încadrarea juridică a faptei comise.