UPDATE:
Poliția de Frontieră informează că specialiștii Secției tehnico-explozivă a IGP au efectuat cercetările la fața locului.
Preliminar, deflagrația unui aparat de zbor s-a produs la aproximativ 10 metri deasupra solului, în urma impactului acestuia cu arborii. În urma verificărilor efectuate la fața locului, nu au fost depistate substanțe explozive. Fragmentele depistate au fost ridicate pentru examinare.
La această etapă, nu există niciun pericol pentru cetățeni.
________________________________
Astăzi, 24 septembrie 2026, în jurul orei 16:50, o patrulă a Poliției de Frontieră din cadrul SPF Briceni, aflată în misiune de supraveghere a frontierei de stat, a depistat, la aproximativ 1 700 de metri de linia frontierei de stat, în interiorul țării, fragmente ale unei drone.
Zona în care au fost depistate fragmentele a fost imediat delimitată, iar la fața locului au fost solicitate serviciile specializate.
La moment, spre locul incidentului se deplasează subdiviziunile specializate, care urmează să întreprindă măsurile necesare și să stabilească toate circumstanțele incidentului.
Vom reveni cu informații suplimentare pe măsura evoluției situației.
Poliția de Frontieră de comun cu celelalte autorități, monitorizează în continuu situația, în vederea gestionării acesteia și mențin legătura cu autoritățile competente din Ucraina.
Cetățenii care aud zgomote specifice dronelor sau explozii sunt îndemnați să își păstreze calmul, să se adăpostească într-un spațiu sigur, în interiorul locuințelor, și să urmărească exclusiv informațiile transmise de autorități.
De asemenea, oamenii sunt rugați să nu se apropie de eventuale resturi ale unor aparate de zbor, muniții sau alte obiecte necunoscute și să anunțe imediat autoritățile prin Serviciul 112.
Contact: Secția comunicare strategică (STRATCOM), Ilona Railean
Telefon: +373 22 259 744
E-mail: informare@border.gov.md