Comunicate de presă

Integritatea începe cu fiecare dintre noi: acțiune anticorupție la frontieră

Ieri, 29 iulie 2026, în punctele de trecere a frontierei Palanca și Tudora, polițiștii de frontieră, în comun cu funcționarii vamali, au desfășurat o campanie de informare dedicată prevenirii și combaterii corupției.

În cadrul acțiunii, călătorii au aflat care sunt consecințele legale ale oferirii, solicitării sau primirii de mită și au primit pliante informative ce conțin numărul Liniei Anticorupție – 1520, unde pot fi sesizate cazurile de corupție.

30 Iulie 2026
85

Ziua Mondială împotriva Traficului de Persoane

În fiecare an, pe 30 iulie, ne alăturăm eforturilor internaționale pentru a marca Ziua Mondială împotriva Traficului de Persoane. Această zi este dedicată conștientizării asupra uneia dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului, un fenomen care afectează libertatea, demnitatea și siguranța persoanelor.

Poliția de Frontieră contribuie permanent la prevenirea și combaterea traficului de persoane, prin vigilență, cooperare cu autoritățile competente și identificarea situațiilor de risc la frontiera de stat.

30 Iulie 2026
75

Situația la frontieră pentru 24 ore (29 iulie 2026)

🛂 În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 85 626 traversări, iar cel al mijloacelor de transport 15 103 traversări.

✅ Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 29 536 traversări persoane;
PTF Leușeni – 8 943 traversări persoane; 
PTF Sculeni – 7 097 traversări persoane;
PTF Palanca – 6 636 traversări persoane;
PTF Otaci – 5 821 traversări persoane.

30 Iulie 2026
189

Sănătatea este prioritate: sesiune de informare pentru angajatele Poliției de Frontieră

Promovarea sănătății și a stării de bine a angajaților reprezintă o prioritate pentru Poliția de Frontieră. În acest context, astăzi, la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră s-a desfășurat seminarul instructiv „Sănătatea femeii - investiție în viitor. Priorități pentru echilibru și performanță profesională”, dedicat angajatelor instituției și organizat de Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, cu implicarea Sindicatul „FRONTIERA”, organizație membră a Federației.

29 Iulie 2026
86

Echipele canine ale Poliției de Frontieră au depistat substanțe suspecte

Echipele canine ale Poliției de Frontieră, contribuie direct la securitatea cetățenilor și la protejarea frontierei. În doar două intervenții recente, câinii de serviciu Amy și Gama au contribuit la depistarea unor substanțe suspecte demonstrând pregătirea și cooperarea impecabilă dintre polițiștii de frontieră și câinii de serviciu.

29 Iulie 2026
138

Constituția – fundamentul fiecărei misiuni la frontiera de stat

Cu ocazia Zilei Constituției, Poliția de Frontieră adresează sincere felicitări tuturor cetățenilor, accentuând respectul față de valorile statului de drept și principiile constituționale care stau la baza unei societăți democratice.

Constituția reprezintă fundamentul drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și cadrul care ne ghidează activitatea zilnică în îndeplinirea misiunii de asigurare a securității frontierei de stat, cu profesionalism, responsabilitate și integritate.

29 Iulie 2026
49