16 persoane documentate pentru practicarea braconajului piscicol, de la începutul lunii iunie

.

braconajPolițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Brânza au identificat în zilele de odihnă patru cetăţeni moldoveni care pescuiau cu plase de tip monofilament și fără a avea autorizaţie. La doi dintre aceștia au fost depistate și ridicate în vederea confiscării 800 metri de plasă de pescuit şi 6 kg de peşte.

Având în vedere perioada de prohibiţie la pescuit, angajații Poliției de Frontieră au intensificat activităţile de patrulare pe apele frontaliere în vederea prevenirii şi combaterii tentativelor de încălcare a regimului de frontieră, inclusiv prin practicarea braconajului piscicol. De la începutul lunii curente, inspectorii de frontieră au documentat 16 persoane care nu au respectat prevederile legislaţiei în vigoare.

Cel mai recent caz a fost înregistrat la 28 iunie, în jurul orei 6.20. În timpul executării misiunilor de supraveghere şi control la frontiera de stat, patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Brânza a reţinut pe malul lacului Beleu doi moldoveni, locuitori ai satului Slobozia-Mare. Aceştia au încălcat regimul de frontieră, prin practicarea pescuitului ilegal, aplicând în uz 16 plase, cu diametru de 800 metri, cu ajutorul cărora au reușit să prindă 6 kg de pește.

Pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, bărbații au fost amendați cu câte 20 u.c., conform art. 332, al.1, Cod Contravenţional al R. Moldova. Polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele reținute sunt la a treia abatere de acest fel, fiind și anterior documentate pentru practicarea braconajului piscicol. Persoanele reținute, precum și întreaga cantitate de pește și plasele monofilament au fost transmise Serviciului Piscicol.

Alți doi moldoveni care se aflau în zona de frontieră cu scop de a pescui ilegal, au fost reținuți pe direcția Slobozia-Mare – Tulcești. Aceștia nu au putut prezenta avizul prealabil al Poliției de Frontieră ce le-ar permite aflarea în zonă, cât și nu aveau careva acte de identitate. Și în cazul dat, polițiștii de frontieră au întocmit procese verbale, cu aplicarea amenzii contravenţionale de câte 20 u.c. fiecare.

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial